12 întrebări și răspunsuri legate de colagen și beneficiile sale

12 întrebări și răspunsuri legate de colagen și beneficiile sale

  1. Ce este colagenul?

Colagenul este cea mai abundentă proteină din corpul uman, reprezentând aproximativ 30% din totalul proteinelor acestuia. Este principalul element constitutiv al pielii, oaselor, ligamentelor, mușchilor și tendoanelor, precum și al restului țesutului conjunctiv al organismului. Se găsește, de asemenea, în vasele de sânge, organe și mucoasa intestinală.

Proteinele sunt alcătuite din aminoacizi. Principalii aminoacizi care alcătuiesc colagenul sunt glicina, prolina și hidroxiprolina. Acești aminoacizi se grupează împreună pentru a forma șiruri de proteine (fibrile) într-o structură triplă spiralată. Pentru a realiza tripla spirală, însă, organismul are nevoie și de cantități corespunzătoare de vitamina C, mangan, cupru și zinc.

  1. Care este rolul colagenul?

Principalul rol al colagenului este de a asigura structura, rezistența și susținerea întregului organism. Rolurile mai specifice ale colagenului includ:

  • asigurarea unui înveliș protector pentru organe;
  • susținerea formării de fibroblaste în dermă (stratul mijlociu al pielii), care la rândul său favorizează creșterea de noi celule;
  • conferă rezistență și elasticitate pielii;
  • participă la procesele de coagulare a sângelui.
  1. Există diferite tipuri de colagen?

Au fost identificate aproximativ 28 de tipuri de colagen. Acestea diferă prin modul în care sunt asamblate moleculele, prin componentele celulare care sunt adăugate și prin locul exact în care colagenul este utilizat în organism. Toate fibrele de colagen au cel puțin o structură triplă spiralată.

Principalele cinci tipuri de colagen sunt:
• tip I – reprezintă 90% din colagenul din organism și asigură o structură densă pentru piele, oase, ligamente și tendoane;
• tip II – construiește cartilajul elastic care asigură suportul articulațiilor;
• tip III – se găsește în artere, mușchi și organe;
• tip IV – se găsește în diferite straturi ale pielii;
• tip V – se întâlnește în păr, în unele straturi ale pielii, în corneea ochilor și în țesutul placentar.

  1. Ce se întâmplă cu colagenul atunci când îmbătrânim?

Pe măsură ce îmbătrânim, organismul produce din ce în ce mai puțin colagen, iar colagenul existent se descompune din ce în ce mai repede. Colagenul este, de asemenea, de o calitate mai slabă decât ca atunci când eram mai tineri. Femeile se confruntă cu o scădere semnificativă a producției de colagen după menopauză. Este normal ca toată lumea să experimenteze o scădere a producției de colagen începând cu vârsta de 25 de ani, aceasta fiind resimțită mai vizibil după 40 de ani.

  1. Cum să vă dați seama dacă nivelul de colagen din corpul dvs. este în scădere?

Colagenul nu poate fi măsurat (de exemplu, printr-un test de sânge), dar există unele semne care indică faptul că nivelul său în corpul nostru este în scădere. Aceste semne și simptome includ:

  • dureri articulare sau osteoartrită din cauza cartilajului uzat;
  • pierderea mobilității din cauza rigidității sau deteriorării articulațiilor;
  • slăbirea sau contracția mușchilor combinată cu dureri musculare;
  • ligamente și tendoane mai puțin flexibile și mai rigide;
  • probleme de circulație a sângelui;
  • probleme gastrointestinale datorate subțierii mucoasei tractului digestiv;
  • piele ridată sau lăsată;
  • umflături în jurul ochilor sau în altă parte a feței.
  1. Ce obiceiuri ale stilului de viață dăunează colagenului?

Factorii care pot reduce semnificativ colagenul din corpul nostru sunt:
• consumul de prea mult zahăr și carbohidrați rafinați - zahărul se leagă de proteine și formează produse finale de glicare avansată, cunoscute și sub numele de AGEs. Aceste molecule deteriorează proteinele din apropiere, determinând colagenul să se descompună mai repede;
• expunerea excesivă la lumina ultravioletă - lumina ultravioletă a soarelui nu numai că reduce producția de colagen, dar îl face să se descompună mai repede și să formeze prematur riduri. Așadar, evitați expunerea excesivă la soare și purtați întotdeauna cremă de protecție solară (SPF 30 sau mai mare) atunci când sunteți în aer liber;
• fumatul - fumatul dăunează atât elastinei, cât și colagenului, ceea ce duce la o vindecare mai lentă a rănilor și la apariția prematură a ridurilor. Nicotina constrânge vasele de sânge situate în apropierea suprafeței pielii, împiedicând oxigenul și substanțele nutritive să ajungă la piele.

  1. Care sunt bolile și alți factori care deteriorează colagenul?

Bolile autoimune, în care sistemul imunitar al organismului atacă propriile țesuturi, pot afecta colagenul. Dermatomiozita, lupusul, poliartrita reumatoidă, sclerodermia sunt boli autoimune ale țesutului conjunctiv despre care se știe că pot provoca deteriorarea colagenului.

Mutațiile genetice pot, de asemenea, afecta colagenul. Erori în construcția colagenului duc la afecțiuni precum osteogeneza imperfectă (boala oaselor fragile) și sindromul Ehlers-Danlos (un grup de boli sistemice moștenite cu tulburări ale țesutului conjunctiv).

Procesele de îmbătrânire sunt un alt factor datorită căruia nivelurile de colagen scad în mod natural odată cu vârsta.

  1. Ce putem face pentru a încetini semnele îmbătrânirii și pentru a îmbunătăți pierderea de colagen din piele?

Pentru a încetini efectele îmbătrânirii pielii, folosiți zilnic cremă de protecție solară (SPF 30 sau mai mare), purtați ochelari de soare cu protecție UV și pălării cu boruri largi, precum și cămăși cu mâneci lungi din țesături naturale ușoare. Așa cum am menționat deja, razele UV deteriorează colagenul, așa că evitați și solarul.

Respectați o dietă echilibrată, cum ar fi dieta mediteraneană, bogată în legume și fructe, leguminoase și cereale integrale, nuci și o cantitate moderată de produse de origine animală (carne și produse lactate, fructe de mare și ouă).

  1. Cum anume se utilizează colagenul în domeniul cosmetic și medical?

Colagenul poate fi descompus, transformat și absorbit înapoi în organism. Acesta are o gamă largă de aplicații în cosmetică și medicină. Colagenul utilizat în scopuri medicale provine de la vaci, oi, porci sau oameni. Printre utilizările sale se numără:

  • materiale de umplere dermică - injecțiile cu colagen pot umple adânciturile micii ale pielii, cum ar fi ridurile și liniile fine;
  • parodonție - colagenul acționează ca o barieră pentru a preveni ca țesutul gingival în creștere rapidă să devină o rană în dinte, oferind celulelor dentare timpul de care au nevoie pentru a se regenera;
  • pansament pentru răni - colagenul ajută rănile să se vindece prin atragerea de noi celule cutanate către rană;
  • proteze vasculare - grefele de țesut de colagen de la donator se folosesc pentru a realiza vase de sânge protetice, pentru a ajuta la regenerarea nervilor periferici și pentru a reconstrui arterele.
  1. Consumul de alimente bogate în colagen crește nivelul de colagen din organism?

Consumul de alimente bogate în colagen nu duce în mod direct la un nivel mai ridicat de colagen în organism, deoarece colagenul nu poate fi absorbit în forma sa integrală, ci este descompus în aminoacizi. 

Cu toate acestea, multe alimente care furnizează ingredientele brute care susțin producția de colagen pot fi consumate ca parte a unei diete echilibrate și sănătoase. Aceste alimente conțin aminoacizii glicină și prolină. Vitamina C, manganul, cuprul și zincul sunt, de asemenea, necesare pentru acest proces. Alimentele care conțin acești aminoacizi, vitamine și minerale sunt:

  • glicină - granola, alunele și carnea roșie, precum și pielea de pui, curcan și porc;
  • prolină - sparanghel, ciuperci, varză, grâu și alune, precum și carne, pește și albuș de ou;
  • vitamina C - broccoli, varză de Bruxelles, cartofi, ardei, citrice și căpșuni;
  • mangan - afine sălbatice, cacao, nucă de cocos, ovăz, semințe și nuci;
  • cupru - ciuperci shiitake, legume cu frunze verzi, homar și stridii, semințe și nuci, tofu, ficat și ciocolată neagră;
  • zinc - fasole, broccoli, legume cu frunze verzi, produse lactate, năut, cereale integrale, stridii și nuci, precum și carne de pasăre, carne de porc și carne roșie.

 

  1. Ce sunt peptidele de colagen?

Suplimentele orale de colagen sunt vândute sub formă de peptide de colagen sau colagen hidrolizat, cel mai adesea sub formă de capsule și pulbere. După cum s-a spus deja, colagenul nu poate fi absorbit în forma sa întreagă, ci trebuie descompus în aminoacizi (peptide). Peptidele de colagen sunt bucăți mici de colagen de origine animală care sunt absorbite prin tractul gastrointestinal.

  1. Ce spun cercetările despre eficiența suplimentelor de colagen?

Există o lipsă de studii randomizate controlate - standardul de aur pentru testarea eficacității medicamentelor - privind suplimentele alimentare. Cele câteva astfel de studii care au fost efectuate au constatat că peptidele de colagen sunt probabil eficiente în îmbunătățirea elasticității și a hidratării pielii. De asemenea, acestea pot fi eficiente în ameliorarea durerii și îmbunătățirea funcției articulare la persoanele cu osteoartrită la genunchi.

Și nu în ultimul rând - țineți cont de faptul că consumul de peptide de colagen (din alimente sau suplimente) poate să nu fie direcționat exact acolo unde doriți, deoarece organismul le folosește cu prioritate pentru ceea ce are nevoie. Cu alte cuvinte, dacă aveți probleme articulare, dar începeți să luați colagen în ideea de a vă întări pielea sau părul, colagenul va fi direcționat cu prioritate către articulații.